Imagine articol
Descoperă · 7 sept. 2017, 16:23:48

Metagânduri. Jurnalul unei adopții (II)

Azi am început să fac analizele pentru a finaliza dosarul de adopție și a-l depune cât mai repede. E ciudat cum parcă nu mai mi-e așa de teamă de medici cum îmi era înainte, m-am dus lejer de dimineață și, cu un drum, am mai făcut o programare pentru o problemă mai veche pe care nu consideram important să o rezolv. Ei bine, acum mi se pare foarte important să fiu sănătoasă. A... și e la fel de important încă un amănunt. Am făcut azi o radiografie la plămâni. A ieșit doamna doctor pe hol, mi-a strigat numele și s-a uitat la mine admirativ, spunând: sunteți foarte sănătoasă. Plămânii sunt foarte bine, fiți liniștită. Si am fost liniștită, prima hartie de la dosar vine cu o emoție pozitivă. Mâine merg să fac ultimele analize. Abia aștept să îți povestesc cum are să fie.
Am fost să depun dosarul. De la prima hârtie până la dosarul complet a trecut abia o săptămână. Mi-am amintit cuvintele unei prietene care îmi spunea constant că prea rar se întâmplă să nu avem timp, mai des se întâmplă să nu avem ca prioritate ceva anume și atunci amânăm la nesfârșit. Se pare că a fost o prioritate din moment ce în 6 zile am reușit să strâng toate hârtiile de care aveam nevoie. Nu mi s-a părut complicat și cred că e prima dată când nu m-a deranjat să stau la coadă, plimbând dosare dintr-o parte într-alta. Și cred că e tot prima dată când am fost atentă cu hârtiile, încercând să fiu cât mai ordonată. S-ar putea să încerc să învăț să fiu responsabilă, sper să și reușesc. La depunerea dosarului am completat și ultima hârtie. Am trecut în grabă datele personale, apoi m-am blocat asupra unei întrebări: ”De ce doriți să adoptați?” Ca un școlar ce dădea un test, m-am uitat la doamna de lângă mine și am întrebat-o ce trebuie să scriu în această rubrică. A zâmbit și mi-a spus că nimeni nu poate răspunde la o asemenea întrebare pentru mine. Dar eu nu avea m nevoie de răspunsuri, problema mea era alta. Încă de când am început demersurile pentru adopție am căutat să formulez răspunsuri și la această întrebare: De ce?! Și am formulat răspunsuri lungi, cuprinzătoare, pline de argumente. Abia așteptam ca cineva să mă întrebe de ce pentru a-i povesti cât de mult însemni pentru mine. Doar că nimeni nu întrebase până acum. În schimb, m-am trezit cu o întrebare și 2 rânduri scurte în care ar fi trebuit să încapă tot discursul meu. Nu am știut ce să fac cu un spațiu atât de limitat, orice aș fi scris părea prea puțin. Așa că am scris scurt: ”deoarece consider că sunt pregătită să ofer un cămin unui copil adoptat”. Răspunsul nu avea nicio legătură cu ceea ce pregătisem, dar am fost mulțumită că am scris ceva care să nu afecteze perfecțiunea răspunsului pe care îl pregătisem de atât de mult timp.

Apoi am așteptat și am așteptat și am așteptat. Adevărul e că nu a fost nevoie de prea multă răbdare. În 3 zile am primit un telefon scurt de la o doamnă ce mă anunța că este asistentul social care se va ocupa de cazul meu. A sunt cel puțin bizar... Am un caz, a sunat în urechile mele această idee ca și cum aș avea o problemă ce trebuie rezolvată. Pe de o parte m-am simțit ușurată că, în cazul în care aș avea o problemă, cineva e dispus să se ocupe de rezolvarea ei. Pe de altă parte, nu am o problemă… de ce ar dori cineva să rezolve probleme pe care nu le am?!? Nu am cugetat prea mult asupra ideii, însă am stabilit o întâlnire cu doamna de la telefon, prin urmare, peste alte 3 zile o aștept cu drag acasă pentru a discuta pe îndelete. Nu știu încă despre ce vom vorbi, nu știu ce dorește să afle, însă știu că nu mă aștept ca totul să fie perfect. Am început să inspectez pereții și mobila și parchetul….orice din casă ce ar putea spune că nu e o casă suficient de bine aranjată pentru un copil. Apoi mi-am dat seama că încă nu e casa noastră, e doar casa mea, prin urmare nu are de ce să fie încă pregătită pentru un copil. E o casă ca oricare alta, e o viață ca oricare alta….și e prima dată când cineva dorește să mă evalueze, iar eu nu doresc ca totul să fie perfect. În schimb, îmi doresc foarte mult ca totul să fie uman.

Am lăsat să treacă ceva zile până să îți scriu...aceste câteva zile sunt destul de multe (aproape două săptămâni). Și s-au întâmplat multe, însă am așteptat să treacă măcar o zi fără a plânge, o zi în care pot gândi limpede, astfel atunci când scriu să fie cuvintele potrivite și nu cuvinte spune într-o continuă oboseală psihică. De ce am plâns? Când îmi voi da seama, îți promit că îți voi spune.Până atunci, am să îți spun ce s-a întâmplat în aceste 2 săptămâni.

A avut loc prima vizită acasă a celor de la Direcția pentru Protecția Copilului. Au fost în două doamne drăguțe care au pus foarte multe întrebări. Am avut senzația că toată viața mea este și are sa fie analizată mai mult decât sunt eu obișnuită. Pe cât au părut de simpatice, pe atât de mult m-a izbit și rigiditatea lor. Am simțit nevoia să îmi calculez fiecare cuvânt, fiecare grimasă, orice spuneam sau făceam părea în același timp și potrivit și nepotrivit. teama că un cuvânt sau o idee m-ar putea ține departe de tine mi s-a părut copleșitoare. Teama că intenția celor de la Protecția Copilului de a plasa într-o familie un anume copil sau altul a fost și ea copleșitoare. Deși nu știu cine ești, știu că nu vreau să fie altcineva în afară de tine. Sunt temeri despre care tot aud în jurul meu că sunt normale, însă, în același timp, am convingerea că niciunul dintre cei care încearcă să mă liniștească nu reușesc să înțeleagă pe deplin aceste temeri. Dar vizita a trecut și a părut că trece cu bine. A fost ca un examen oral pe care m-am bucurat să știu că l-am trecut. Nu s-a uitat nimeni ciudat la mine că sunt părinte singur, nu a întrebat nimeni de ce vreau să adopt, nu a chestionat nimeni de ce vreau un copil. Însă a fost important câte limbi străine cunosc eu și câte cunosc fiecare dintre părinții mei, ce studii am eu și ce studii au părinții mei. A fost important ce cameră din casă am ales să fie pentru tine, însă nu a contat de ce te vreau în casa aceasta. Am resimțit o oarecare frustrare, însă a trecut repede și am ales să mă concentrez asupra aspectelor pozitive (procesul îndelungat prin care vom ajunge să formăm o familie - este un aspect pozitiv pentru ca cred că e spre binele amândurora perioada lungă de acomodare).

După ce am încheiat vizita, mi-aș fi dorit să sune mulți prieteni să întrebe cum a fost, ce s-a întâmplat. Nu a fost așa, am sunat eu câteva persoane cu care avea nevoie să vorbesc pentru a împărtăși experiența. Mi-aș fi dorit să mă sune părinții. Ei au sunat pentru multe alte lucruri, însă nu pentru acesta. M-am simțit singură, iar singurătatea aceasta a fost apăsătoare. Cu toate acestea, nu m-a speriat suficient de mult încât să-mi mut gândul de la tine. Au urmat zile în care am primit periodic telefoane de la Protecția Copilului fiind anunțată de diferite formalități ce trebuie îndeplinite ba zilele următoare, ba peste câteva luni. Din ce în ce mi-a fost mai limpede faptul că va trebui să îmi schimb tot programul stabilit pentru vară. Îmi place controlul (vei descoperi și tu lucrul acesta), iar faptul că zi după zi planurile au început să se schimbe și nu pentru că doream eu asta, m-a făcut să mă simt pierdută. Cele mai importante lucruri din viața mea au început să capete un nou contur. Trebuie să înțelegi că viața profesională a fost întotdeauna foarte importantă pentru mine și m-am legat emoțional de foarte multe proiecte...proiecte pe care acum trebuie să le amân sau să le suspend pentru tine. Și mi-ar fi mult mai ușor dacă te-aș cunoaște. Dar nu te cunosc, așa că toate aceste modificări le fac fără să am justificări foarte clare. Nu îmi permit să sper prea mult pentru că mi-e frică de momentul în care cineva are să considere că nu pot să te adopt. Sunt foarte mici riscurile acestea, însă ele există și vreau să le păstrez active pentru a nu fi doborâtă în cazul unor evenimente sau răspunsuri negative. Pe de altă parte, îmi place să sper și toate aceste modificări vin în speranța că într-o zi te voi ține în brațe.

(Va urma)

Autentifică-te pentru a publica un comentariu

Articole Similare

  • Descoperă · 18 sept. 2017, 16:50:43

    Anxietatea de separare

                Începutul unui an nou școlar poate fii dificil atât pentru părinți cât și pentru copii, mai ales dacă la micuți se dezvoltă anxietatea de separare

  • Descoperă · 11 sept. 2017, 16:36:30

    Clientul nostru – stăpânul nostru!

    Am auzit de multe ori acest îndemn. Funcționează ca o umbrelă pentru tot ceea ce ar putea să reprezinte conceptul de ”customer care”

  • Descoperă · 4 sept. 2017, 17:54:13

    Relațiile și distanța

                Relațiile sociale, fie ele unele amoroase ori de prietenie sunt ca o rețetă culinară ce implică multe ingrediente pe care fiecare dintre noi le identificăm diferit, după propriile gusturi și preferințe

  • Descoperă · 31 aug. 2017, 18:37:48

    Jocul copiilor și rolul acestuia în angajarea în comportamente de risc

    De câte ori nu ne-am pus problema siguranței copiilor noștri? Probabil din secunda în care s-au născut și pentru tot restul vieții lor, dar intervine o întrebare; este bine pentru ei să îi protejăm tot timpul? Desigur îi prot

  • Descoperă · 17 aug. 2017, 16:10:46

    Inteligențele multiple

    Dacă o persoană are rezultate foarte bune la învățătură sau obține scoruri mari la testele de inteligență este catalogatăca fiind „o persoană inteligentă”