Imagine articol
Descoperă · Aug 7, 2017, 5:15:19 PM

Stiluri de parenting. Cum îi creștem pe copii?

Relația părinte-copil este construită de factori multipli cum ar fi cei ce țin de dezvoltarea fizică, cea a creierului, dezvoltarea psihică și socială a celor două părți implicate- adulții și copiii lor. Un rol major în această interacțiune îl are și stilul de parenting, categorizat în patru mari grupe ce urmează să fie tratate separat. Fiecare părinte tinde să aibă un stil dominant, însă nu se poate vorbi doar de existența unuia, întrucât cele patru se îmbină în proporții diferite, oferindu-i adultului diverse modalități de a se raporta la copii.

În acest sens, există modele care susțin existența a două dimensiuni care formează tipurile de parenting. Una dintre ele este gradul de căldură, iubire, acceptare, sprijin și suport oferit celor pe care îi cresc – numită și „responsiveness”, iar cealaltă este proporția în care se controlează diferite aspecte din viața copilului, precum și cerințele față de acesta- numită și „demandingness”. Așadar, prin îmbinarea celor două caracteristici mai sus descrise, rezultă patru stiluri de parenting astfel: echilibrat (cu ambele diemnsiuni la un nivel ridicat), autoritar (cu responsiveness scăzut,dar cu un demandingness crescut), permisiv (cu un înalt resposiveness, dar demandigness scăzut) și neangajat (cu ambele dimensiuni la un nivel scăzut). În general, părinții tind să aibă o anumtă tipologie dominantă, însă cele patru stiluri se pot combina când vine vorba de creșterea copilului.

În consecință, stilul echilibrat presupune cosntruirea unu echilibru între suportul, afecțiunea și cerințele părinților. Cei care adoptă acest tip de interacțiune stabilesc reguli clare și logice, dar care au și o anumită flexibilitate ținând cont de nevoile copilului atunci când le aplică. Dacă are loc încălcarea acestora, adulții oferă explicații, negociază urmările și îi învață pe copii cum să evite situațiile de genul acesta pe viitor, cum să înlocuiască comportamentele nefolositoare. Importantă este și atenția, grija alocate celui mic, responsivitatea la nevoile acestuia având un rol decisiv în evoluția sa. Acest tip de parenting este între cele mai recomandate tocmai datorită echilibrului stabilit între cele două dimensiuni – responsivitate și cerințe. Mai mult, adulții care sunt echilibrați sunt perecepuți de către copiii lor ca fiind flexibili, rezonabili, aceștia internalizând mult mai ușor regulile adulților și deazvoltând responsabilitate, maturitate, motivație.

Stilul autoritar conduce părintele către o tendință de a  impune reguli stricte, fără a oferi neaparat o explicație, încălcarea acestora atrăgând după sine diferite pedepse. Cei definiți de această tipologie au așteptări înalte care nu corespund mereu cu abilitățile copilului. De asemenea, tind să ia decizii în locul acestuia pentru că uneori nu au încredere în capacitatea de a le lua singur. Cu toate acestea, nu se susține faptul că acest tip de parenting este unul greșit sau nefolositor în situații care necesită o anumită autoritate în fața copilului, însă este recomandat să fie folosit precaut, fără a ignora celelalte trei posibilități.

Părinții permisivi dovedesc un nivel înalt de sprijin și suport, însă nu au dorința de a-și responsabiliza copilul, fiind mai indulgenți și cedând mai ușor cerințelor acestuia. Ei tind să ofere mai mult decât să ceara, motiv pentru care ajung uneori să fie foarte protectivi și plin de afecțiune. În același timp nu au așteptări foarte mari de la copil cu privire la maturizare sau autonomie, având o dorință crescută de a fi percepuți ca fiind prietenii și nu părinții lui. Nici acesta nu poate fi considerat un stil inutil în anumite momente, însă pentru o dezvoltare arominoasă merită explorată și aplicată dimensiunea demandingness.

Cel de-al patrulea tip, cel neimplicat, se manifestă prin lipsa unor cerințe de la copil, dar și prin nerelaționarea cu acesta. Părinții obișnuiesc să nu aibă nici așteptări și nici cerințe ridicate, în același timp având o orientare minimă către interacțiune emoțională și comunicare. Uneori, cei care adoptă acest stil se limitează la satisfacerea nevoilor de bază ale copilului, negljând diversitatea de necesități pe care acesta le are. Important în acest sens este ca părintele să înteleagă și să conștientizeze complexitatea dezvoltării, precum și necesitatea implicării active în viața acestuia.

Indiferent de care dintre cele patru stiluri definesc un adult, esențială este înțelegerea faptului că acesta se poate corecta și îmbunătăți în orice moment. Dincolo de conștientizarea apartenenței la una dintre tipologii, este util ca părintele să înțeleagă faptul că, în relația cu copilul, ambele părți contribuie la dezvoltarea acestuia, interacțiunea fiind bidirecțională. Deci, este de datoria adultului să fie negociatorul în creșterea copilului, folosind colaborarea ca formă de interacțiune cu acesta, fără a ignora că și cel mic are un rol activ în procesul de dezvoltare.

Maria Coșuțiu, studentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, UBB

Autentifică-te pentru a publica un comentariu

Articole Similare

  • Descoperă · Sep 28, 2017, 11:23:13 AM

    Importanța CV-ului și pași în realizarea acestuia

             Am auzit de la foarte multe persoane că CV-ul (Curriculum Vitae) este important, că este oglinda noastră

  • Descoperă · Sep 18, 2017, 4:50:43 PM

    Anxietatea de separare

                Începutul unui an nou școlar poate fii dificil atât pentru părinți cât și pentru copii, mai ales dacă la micuți se dezvoltă anxietatea de separare

  • Descoperă · Sep 11, 2017, 4:36:30 PM

    Clientul nostru – stăpânul nostru!

    Am auzit de multe ori acest îndemn. Funcționează ca o umbrelă pentru tot ceea ce ar putea să reprezinte conceptul de ”customer care”

  • Descoperă · Sep 7, 2017, 4:23:48 PM

    Metagânduri. Jurnalul unei adopții (II)

    Azi am început să fac analizele pentru a finaliza dosarul de adopție și a-l depune cât mai repede

  • Descoperă · Sep 4, 2017, 5:54:13 PM

    Relațiile și distanța

                Relațiile sociale, fie ele unele amoroase ori de prietenie sunt ca o rețetă culinară ce implică multe ingrediente pe care fiecare dintre noi le identificăm diferit, după propriile gusturi și preferințe