Nu reusesc sa slabesc.

Postată de: Utilizator teajut.ro · CONSILIERE PSIHOLOGICĂ · 21 iul. 2017, 05:07:05

Buna ziua, Inca de pe la varsta de 12 ani am inceput sa ma ingras, in prezent am 26 de ani si am ajuns sa cantaresc 100 de kg si nu reusesc sa mai gasesc acea vointa pentru a slabi. Pot spune ca viata mea a fost plina de incercari esuate, sau ma rog aproape toate esuate. O singura data am reusit sa slabesc 22 de kg pe care cu timpul le-am pus la loc. Nu iubesc sportul deloc, ma plictiseste, nu stiu cum sa ma conving ca este necesar pentru o viata sanatoasa. Am tinut toate dietele posibile insa la un moment dat am renuntat, nu reusesc sa ma adaptez unui stil de viata sanatos, imi gasesc alinarea in mancare. Am nevoie de sfaturi va rog, cum sa lucrez cu mine, sa imi schimb gandirea, aceste kg m-au facut sa ma inchid in mine, imi e frica de reactia oamenilor, sa nu rada de mine. Multumesc anticipat.

Consiliere TeAjut.ro · 25 iul. 2017, 14:11:19

Multumesc si eu pentru raspunsuri si pentru disponibilitate. Inteleg ca lucrurile nu au fost usoare si s-au desfasurat intr-o maniera nefavorabila pentru dumneavoastra. Simplul fapt ca ati hotarat sa ne contactati pe noi si ca ati constientizat ca aveti nevoie de ajutor, este un pas important. Eu, ca si terapeut care lucreaza cu familii, inteleg, asa cum va mentionam si anterior, importanta relatiilor, mai cu seama a relatiilor din copilarie, care isi pun puternic amprenta asupra vietii unei persoane. Ceea ce dvs manifestati comportamental in viata de adult vine cu niste implicatii semnificative inca din copilarie. Un model neadcevat de ceea ce inseamna sa fii adult, abuz si indisponibilitate emotionala din partea parintilor, reprezinta niste elemente de o importanta cruciala. Consider ca aceste aspecte au puterea de a va influenta intr-un mod negativ in relationarea, atat cu propria persoana, cat si cu ceilalti. De aceea va recomand cu caldura sa incercati psihoterapia in cabinet. Am incredere ca veti avea rezultate bune daca veti fi dispusa sa lucrati. Insist totodata asupra identificarii resurselor personale (ganditi-va la ce va place la dvs, ce admira oamenii, ce calitati aveti, planuri, idealuri etc), dar si a grupului de suport (cine va este alaturi, cine va sprijina, cine va poate incuraja si motiva).

Ganduri bune si nu ezitati sa ne contactati si in continuare!


Consiliere TeAjut.ro · 24 iul. 2017, 11:01:16

Nu cred ca am primit nici un fel de ajutor, viata de familie de atunci era extrem de urata si a continuat ca si cum nu se intamplase nimic, am continuat sa vad certurile zilnice si bataile din partea tatalui meu (probabil mama imi explicase ce s-a intamplat dar nu mai retin acest lucru). Nu am un job, niciodata nu am avut unul stabil, am abandonat scoala la varsta de 16 ani si tot pe atunci am inceput sa 'fug' de acasa, imi e greu sa imi construiesc o legatura cu oamenii si imi e frica sa ies din rutina mea zilnica. De curand am incercat iar sa slabesc, reusisem un pic, ma motivase faptul de a incerca de a avea din nou un copil, dar am renuntat iar (acum cateva luni am pierdut o sarcina destul de mare si inca nu mi-am revenit mai deloc) si medicii mi-au recomandat atunci sa incerc sa slabesc un pic dar se pare ca nici acest lucru nu a fost indeajuns sa ma motiveze. Multumesc mult de raspunsuri.


Consiliere TeAjut.ro · 23 iul. 2017, 18:32:10

Multumesc pentru raspunsuri. Inteleg nevoia dvs de a gasi o motivatie. Noi consideram ca relatiile distructive au o putere imensa asupra sanatatii emotionale a persoanelor care sunt afectate de catre acestea. Familia reprezinta o forma primordiala de relationare, unde se invata comportamente, paternuri de functionare si, in cadrul careia indivizii se formeaza. Intreb despre perioada copilariei intrucat "alinarea" pe care dvs o gasiti in mancare poate veni dintr-o lipsa de afectiune si, asa cum spuneati si dvs, din abuz. Pentru a intelege efectele pe care anumite comportmaente le au asupra noastra este extrem de important sa intelegem cauzele de la care acestea au pornit. Daca alimentatia in exces este o forma de alinare, cred ca este relevat de descoperit de unde anume a pornit, si ce a facut acest comportament sa fie atat de puternic. Emotiile neexprimate si temerile, furia si frustarea pe care le acumulam in timp isi vor face intotdeauna loc sa iasa la suprafata, printr-o modalitate sau alta. Daca la unele persoana apare anxietatea sau depresia, la altele pot la fel de bine sa apara tulburarile de alimentatie. Ele sunt niste modalitati de aparare, daca vreti, niste modalitati de a fata fata unor situatii neplacute, dureroase, stresante s.a.m.d. Dvs vorbiti despre o "copilarie chinuita", astfel ca nu este nejustificat faptul ca ati apelat la un astfel de comportament. Acum sunteti intr-o alta etapa de viata, in care v-ati format propria familie. As recomanda sa incercati sa gasiti elementele pozitive din viata dvs. Puteti chiar sa le notati. Ce resurse credeti ca aveti? Este sotul dvs o resursa? Este mama dvs o resursa? Este job-ul dvs o resursa? Ce calitati aveti dvs? In legatura cu ultimul paragraf, as dori sa mentionez urmatoarele: un astfel de episod, care implica abuz la o varsta atat de frageda, isi poate pune amprenta puternic in timp, mai cu seama daca nu a fost gestionat corespunzator la momentul potrivit. Cu siguranta este relevant si este un inceput pentru o perioada lunga de abuzuri din partea adultilor semnificativi din viata dvs. Ati primit ajutor in urma acestui episod? Cine v-a fost alaturi? Cine v-a explicat ce s-a intamplat?

Ganduri bune...


Consiliere TeAjut.ro · 21 iul. 2017, 20:05:44

Analize am facut inca din copilarie, insa totul era in regula. Momentan urmez un tratament pentru trombofilie dar nu afecteaza cu nimic greutatea mea. In momentul in care am inceput sa i-au in greutate parintii mei nu mai erau in tara, la scurt timp dupa ce ei au plecat in strainatate am inceput sa ma ingras, sa zicem ca am avut o copilarie destul de chinuita, abuzuri fizice si psihice din partea bunicii mele si a tatalui meu pana sa plece in strainatate sa munceasca. Atunci nu cred ca gaseam alinare in mancare, mi se dadea cu portia si restul tinea incuiat intr-o camera bunica mea (ma refer la dulciurile ce mi le trimiteau parintii). Dupa cativa ani m-au luat si pe mine in strainatate insa nici acolo nu ma simteam bine, tot timpul am fost terorizata de comportamentul tatalui meu, era si inca este un om autoritar, violent insa acum fiind casatorita ne vedem foarte rar dar inca traiesc cu frica de reactiile lui negative si ma gandesc la comportamentul lui cu mama mea si cei doi frati ai mei.Relatia parintilor mei a fost mereu rea, tata o batea pe mama, ii vorbea urat etc. Nu stiu care a fost momentul in care am inceput sa o relatie 'bolnava' cu mancarea, nici nu stiu daca doar asta este cauza obezitatii mele.

Problema mea principala este ca nu stiu ce anume m-ar motiva, nu reusesc sa ies din acest cerc in care ma invart de ani de zile. Sunt o persoana singuratica, m-am casatorit in alt oras si nu am nici un prieten aici in afara de sotul meu, el este singurul care ma sustine in ceea ce incerc sa fac dar cand vede ca renunt, renunta si el in a ma mai incuraja. Sa nu o uit pe mama, mi-a fost alaturi in toate momentele grele din viata mea, insa ea este la mii de km departare.

P.S. Pe la varsta de 5 anisori mai multi baieti au vrut sa ma violeze , nu stiu daca si acest lucru are vreo relevanta pentru acest comportament al meu.


Consiliere TeAjut.ro · 21 iul. 2017, 13:20:15

Buna ziua...

Multumim de increderea acordata. Sper sa va pot ajuta. De regula pierderea sau cresterea semnificativa in greutate pot avea atat cauze fizice (medicale) cat si emotionale si psihice. Inainte de toate as vrea sa va intreb daca exista niste constatari medicale sau o afectiune medicala care sa duca la aceasta crestere in greutate. Exista un tratament pe care il urmati? Cand ati inceput sa cresteti in greutate, cum ati gestionat situatia? Ce au facut parintii dvs in aceasta situatie? Ati facut niste analize medicale in acest sens?

Ce inseamna pentru dvs vointa de a slabi? Ce credeti ca va poate motiva? Va sprijina cineva in acest demers? Ati mentionat despre a gasi "alinare" in macare... Cand ati constatat acest lucru? Ati incercat sa monitorizati cand anume gasiti aceasta alinare? Ce se intampla in acele momente? Ce va amintiti semnificativ de la 12 ani, sau din perioada preadolescentei? Cum era relatia cu familia? Cum era relatia parintilor? Gaseati alinare in mancare inca de pe atunci?

Ganduri bune!