Imagine articol
Deconectează-te · 15 mai 2018, 16:29:41

Află cum ne pot ajuta poveștile terapeutice

CE ESTE POVESTEA TERAPEUTICĂ?

Povestea terapeutică este o metodă prin care le putem transmite celorlalți modele comportamentale şi valori morale, cu ajutorul careia putem înlătura anumite comportamente nedorite.

Povestea propriu-zisa nu îi spune unei persoane ce să facă sau cum să sa se comporte, nici nu o critica sau etichetează, ci o ajută să se identifice cu personajele şi să trăiască alături de ele atât frământările căutate de problema ivită cât şi satisfacţia şi bucuria data de găsirea soluţiei.

Acţionând oarecum indirect, povestea poate fi de folos în a transpune soluţia din poveste în viaţa sa reală.

Prin povestea terapeutică pot fi scoase la iveală emoţii, sentimente, gânduri (de ex. frământări, dorinţe, frici, nelămuriri, invidii, învinuiri, întrebări fără răspuns) ce riscă să rămână ascunse în inconştient.

IATĂ O POVESTE TERAPEUTICĂ PENTRU TOATE VÂRSTELE

„Gemma era o girafă care se simțea jenată pentru că era girafă. Privea alte animale și se gândea cât de mult i-ar fi plăcut să semene mai mult cu ele.

Când vedea zebrele alergând în galop voia să alerge cu o mișcare netedă, fluidă, ca a lor, în loc de ritmul ei inegal.

Când vedea elefantul, își dorea să aibă o trompă cu care să aspire apa și apoi să o arunce în joacă pe spate și peste prietenele ei.

Când vedea gazela, își dorea să fie la fel de suplă și elegantă ca ea.

Își privea propria reflexie într-un iaz și se gândea ce picioare lungi și slăbănoage avea. Gâtul ei arăta ca o bucată de gumă de mestecat care fusese ținută între două degete și fusese întinsă cât de mult se putea fără să se rupă.

Desigur, nu știa cel fel de gumă era, încă era convinsă că nu mai exista niciun animal cu un gât așa de lung sau așa de urât ca al ei. Și mai erau cele două cornițe caraghioase din vârful capului.

Nu erau la fel de mari sau puternice ca ale antilopei. La ce erau bune dacă trebuia să se apere? Apoi, la fel, pielea ei arăta ca și cum era acoperită cu o prelată ruginită de plăci din vinil, deformate de parcă imaginea ei era reflectată de oglinzile acelea ciudate de la bâlci.

„Da, ești o girafă”, încearcă să o liniștească mama ei. „Așa arată girafele. Doar fii tu însuți.”

Într-o zi, a ajuns la o fâșie drăguță de nisip și a avut chef să se rostogolească pe nisip. Amintindu-și cuvintele mamei ei despre a fi ea însăși, a decis că exact așa avea să facă.

S-a întins și a început să se rostogolească de pe o parte pe alta, lovind aerul cu picioarele ei diforme. Cuiva din afară i s-ar fi părut ca o marionetă care fusese scăpată din întâmplare de păpușar, cu sforile încurcate, maestrul încercând să preia controlul păpușii rătăcite.

Desigur, Gemma nu avea de unde să știe ce era o marionetă cu sfori, dar a auzit un râset și când s-a întors, a văzut o haită de hiene care se strecuraseră afară din pădure și stăteau în iarba, râzând de giumbușlucurile ei.

S-a ridicat cu greu în picioare, plecând nasul în pământ și gândind în sine: „Cam asta e cu a fi tu însuți”. Apoi, ca prin minune, în fața ei a apărut zâna ei protectoare. Nu sunt sigur cum arată zâna unei girafe, dar pentru povestea noastră cred că poți să ți-o imaginezi cum vrei.

– Mama ta a avut dreptate, a spus zâna protectoare, de parcă îi citea gândurile Gemmei. E important să fii tu însuți, dar e de asemenea important felul în care ești tu însuți.

Nu contează așa de mult ce nu poți fi, dar cine ești, asta schimbă totul. N-are importanță că nu poți galopa ca o zebră, că nu arăți ca o gazelă sau că nu poți să te joci cu apa ca un elefant.

Contează la ce te pricepi tu. Important e ceea ce poți face. Și cu aceste cuvinte nașa zână se făcu nevăzută.

Gemma a continuat să meargă, cu nasul puțin mai ridicat din pământ, încercând să priceapă ce i se întâmpla, când brusc a văzut o leoaică alergând către ea. La început Gemmei i-a fost frica, dar leoaica a strigat:

– Nu te teme! Ajută-mă, te rog. Puiuțul meu s-a urcat într-un copac și nu-l pot da jos. Gemma s-a ridicat pe vârfurile picioarelor ei lungi și și-a întins gâtul lunguieț până sus, în copac.

L-a apucat pe micul pui de leu în gură, ținându-l de coamă, cam în felul în care o pisică și-ar căra puii, și l-a pus cu grijă pe pământ.

– Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc, a țipat leoaica, copleșită de bucuria de a-și vedea puiul înapoi în grija ei.

Gemma nu mersese prea mult când a văzut o maimuță epuizată sărind în sus și în jos pe marginea unei stânci, strigând după ajutor.

– Gemma, a strigat maimuța, fetița mea a căzut de pe stâncă. E dincolo de margine, ținându-se de o rădăcină de copac, și nu ajung la ea. Dacă nu o ajută repede cineva, ar putea cădea și muri.

Gemma a îngenuncheat pe marginea culmii și și-a întins gâtul cel lung peste margine.

– Apucă-te de coarnele mele, i-a spus maimuțicii.

Aceasta a întins mâinile pe rând și s-a agățat de coarnele cât o gâlmă ale Gemmei, care a ridicat-o în siguranță peste buza prăpastiei.

– Mulțumesc, mulțumesc, a țipat maimuța mamă, copleșită de bucuria de a-și avea din nou puiul la piept.

Gemma mergea către casă acum, cu capul și mai ridicat, când zâna-i protectoare a apărut din nou în fața ei.

– Cred că nu mai e nevoie să-ți spun, a zis zâna, ce ai învățat făcând aceste lucruri pe care numai tu puteai să le faci. Gheparzii au devenit cele mai rapide animale de pe pământ nu dorindu-și să fie asemenea țestoaselor, ci dezvoltându-și abilitățile de alergare rapidă.

Făcând lucrurile la care te pricepi, întărindu-ți punctele forte, poți fi cu adevărat tu însuți.

Folosindu-ți abilitățile unice pentru a-i ajuta pe cei care poate nu au aceste calități, ți-ai făcut câțiva prieteni speciali. Într-adevăr, e posibil – așa cum ai făcut cu leoaica – să-ți faci un prieten dintr-un dușman.

Și cu asta, zâna protectoare a Gemmei a dispărut din nou. Gemma s-a dus acasă cu gâtul întins așa de sus, încât micile coarne din vârful capului ei (care fuseseră destul de mari cât să le poată apuca maimuțica) aproape că zgâriau baza norilor.

Gemma se simțea mândră să fie ea însăși.”

Sursa: Poveste adaptată din cartea 101 Healing Stories for Children and Teens, George W. Burns.

Autentifică-te pentru a publica un comentariu

Articole Similare