Imagine articol
Trăiește la maximum · 9 nov. 2017, 11:55:30

De ce a risca nu e întotdeauna sinonim cu a caştiga

Sunt evenimente în viață pe care nu ești capabil să le controlezi, care te pot stăpâni și care îți pot cauza iminenta moarte fără a-ți cere permisiunea. Nu e decizia ta dacă ai o tumoare cerebrală malignă sau dacă ești ținta unui brutal atac terorist. 

Există însă lucruri pe care le poți evita, necontribuind voit la momentul în care viața ta pe acest pământ se va încheia. De ce să treci pe roșu într-o dimineață în care te grăbesti la serviciu, chiar dacă vei întârzia iar șeful tău nu va fi prea mulțumit în legătură cu asta? Acele câteva secunde aparent câștigate se pot întoarce ușor împotriva ta dacă, de exemplu, un șofer nevinovat, care respectă cu strictețe normele de circulație, nu te observă pe tine, pietonul care traversează grăbit și neregulamentar. Cu siguranță faptul că ai întârziat într-un moment care părea decisiv pentru tine este de un infinit de ori mai putin decisiv decât dacă gestul tău necugetat ar fi și ultimul pe care ai avea ocazia să-l faci.

Știu, asta poate suna clișeic. Dar viața este scurtă și frumoasă. De cele mai multe ori, momentele în care riști sunt cele care te fac cel mai fericit. Însă riscă asumat. Riscă atunci când viața ta nu este în pericol. Riscă atunci când consideri că o decizie îți oferă schimbarea la care tânjești sau pur și simplu când ai nevoie de o doză de adrenalină. Nu fi tu cel care ia hotărârile în defavoarea propriei persoane. Lucrează cu tine, nu împotriva ta! Și mai presus de toate, prețuiește-ți viața.

Un articol scris de: Roberta Andrei, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea București

Autentifică-te pentru a publica un comentariu

Articole Similare