Imagine articol
Experimentează · 14 apr. 2018, 17:33:37

Recunoștința și beneficiile ei

De multe ori, un simplu „Mulțumesc” ne duce cu gândul la recunoștință. Dar cât de des ne-am gândit să extindem sensul acestui cuvânt și acțiunile pe care le implică?!

Literatura de specialitate ne oferă mai multe definiții pentru recunoștință, utilizate în diferite contexte:

-„O emoție care e mereu îndreptată înspre aprecierea acțiunii de ajutorare a altor oameni" (McCullough, Kilpatrick, Emmons, & Larson, 2001)

-„O emoție socială care semnalizează recunoașterea noastră a lucrurilor pe care ceilalți le-au făcut pentru noi" (Fox et al., 2015)

-„Recunoștința are un dublu înțeles: unul universal și unul transcendent. În sensul său universal, recunoștința este un sentiment care apare în schimburile interpersonale atunci când o persoană recunoaște că primește un beneficiu valoros de la alta.

Recunoștința este o stare afectivă cognitivă care este în mod obișnuit asociată cu percepția că cineva a primit un beneficiu personal care nu a fost intenționat căutat, meritat sau câștigat, ci mai degrabă datorită bunelor intenții ale unei alte persoane" (Emmons & Stern, 2013)

Parcurgând literatura științifică vom descoperă că recunoștința are 3 valențe principale :

-recunoașterea unui lucru pozitiv din viață

-înțelegerea faptului că sursa lui se află la exterior față de propria persoană

-aprecierea pe care o simțim cu privire la acea sursă

Efectele acestei acțiuni au fost studiate și s-a demonstrat faptul că recunoștința scade nivelul de stres, depresie și anxietate. Printre efecte se afla faptul că oamenii dobândesc noi strategii de a face față stresului. Emoțiile pozitive pe care recunoștința le aduce ajută corpul să se îndrepte către o îmbunătățire fiziologică.

De-a lungul anilor, atât filosofia, cât și religia au scos în evidență beneficiile pe care le implică recunoștința. Psihologia pozitivă recunoaște și ea importanța recunoștinței și a arătat că aceasta poate crește nivelul stării de bine. Studiile au arătat că oamenii recunoscători se simt mai puțin îngrijorați și sunt mai deschiși către experiențe noi.

De asemenea, recunoștința poate forma sau îmbunătăți relațiile interpersonale, prin schimbări atitudinale ce implică iertarea. Optimismul și fericirea sunt și ele optimizate, iar nivelul de satisfacție al vieții poate crește printr-o raportare diferită la experiențele vieții. David Steindl-Rast a subliniat importanța recunoștinței într-un discurs ce l-a ținut în cadrul unui eveniment Ted Talks, spunând că  „Nu e fericirea cea care ne face recunoscători, ci recunoștința cea care ne face fericiți”.

Martin Seligman, numit și "părintele psihologiei pozitive", a demonstrat științific efectele benefice ale unui exercițiu denumit „Cele trei binecuvântări" sau „Cele trei lucruri bune". Acesta implică îndreptarea atenției către gândurile pozitive și îndepărtarea de cele negative. Metoda presupune trei pași ce trebuie realizați în fiecare seară înainte de a dormi:

  1. Gândește-te la trei lucruri bune care s-au întâmplat azi
  2. Scrie-le
  3. Reflectează la fiecare dintre ele și de ce s-au întâmplat

Pe lângă acest exercițiu, recunoștința poate fi „antrenată” și prin alte acțiuni precum ținerea unui jurnal, scrierea unei scrisori, oferirea de ajutor.

Un articol scris de:

Gherguț Gabriela,

Studentă la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, UBB

Autentifică-te pentru a publica un comentariu

Articole Similare